Noutati

Facebook Messenger lansează modul întunecat: Iată cum să-l activezi

La conferința F8 Developer din 2018, Facebook a anunțat o serie de noi modificări în serviciul Messenger. Procesul de revizuire a fost destinat să îmbunătățească aspectul aplicației Messenger și să o facă mai ușor de utilizat.

Din numeroasele modificări, Modul întunecat sau Dark Mode se află și el pe lista cu utlimele implementări. Înainte de a începe să o cauți pe smartphone-ul tău, este important să reții că această caracteristică este în versiune beta.

Cu alte cuvinte, activarea modului întunecat necesită efectuarea unui truc în interiorul aplicației. Fără prea multă vorbăreală, să trecem la partea unde îți spunem cum să faci acest lucru.

Cum se activează Dark Mode pe Facebook Messenger?

  1. Deschizi aplicația Messenger pe iOS sau Android.
  2. Intri în orice conversație
  3. Trimiți emoji-ul de tip semilună cuiva 🌙
  4. Aștepți să treacă efectele
  5. Deschizi din nou aplicația și apeși pe butonul „Dark Mode” din secțiunea cu Setări a Messenger.

Deoarece caracteristica încă se află în stadiul de dezvoltare, s-ar putea să te confrunți cu câteva probleme în aplicație. Cu toate acestea, încă mai au loc actualizări.

Există mulți utilizatori ce aleg să-și protejeze ochii de lumina albastră emanată de dispozitivele mobile. Așa că cea mai la îndemână alegere este folosirea unui mod întunecat. Cum mulți așteptau această setare, acum că este lansată, toată lumea vorbește despre noua funcție și despre cum se poate activa. Încearcă și tu, nu ai nimic de pierdut. Nu uita să lași un comentariu în secțiunea de comentarii despre cum ți se pare această actualizare.

Etichete

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close