MobileNoutati

Google a anunat Appsperiments – programul care aduce noi aplicatii foto

Google a anunat Appsperiments ! 

Ieri, 12.12.2017, Google a făcut un anunț destul de important. În cadrul acestuia, compania anunță lansarea programului Appsperiments. Acesta este dedicat îmbunătățirii calității experienței fotografice, folosind telefonul. În acest sens, cei de la Google au lansat și 3 aplicații odată cu acest program. Este vorba despre Storyboard, Selfissimo! și Scrubbies.

  • Prima aplicație de pe listă este Storyboard. Această aplicație poate transforma cu ușurință orice videoclip. În urma utilizării sale, întreg videoclipul va fi segmentat în diferite scene, iar acestea vor fi amplasate împreună pe tot ecranul. Aplicația poate selecta singură scene interesante din videoclip, iar mai apoi să le utilizeze pentru segmentare. De asemenea, Storyboard vine și cu 6 filtre vizuale, care pot fi schimbate între ele printr-un simplu swipe în jos. Momentan, Storyboard este disponibilă doar pe Android.

  • Cea de-a doua aplicație este Selfissimo!. Aceasta permite utilizatorului să facă o ședință foto cu ajutorul telefonului. După ce aplicația a făcut pozele, acestea pot fi salvate separat sau împreună. Selfissimo! este disponibilă atât pentru Android, cât și pentru iOS.

  • A treia și ultima apicație este Scrubbies. Prin intermediul său, utilizatorul poate modifica viteza videoclipului, poate crea diferite bucle video și pot fi capturate fețe amuzante sau momente demne de replay. Scrubbies este disponibilă doar pentru iOS.
Sursa
fonearena.com
Etichete
Afișați mai multe

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close